Firea umana incepe sa ma inspaimante din ce in ce mai tare. Reactiile oamenilor din jurul meu , care imi misca echilibrul ca o balanta lasata in mijlocul uraganului dar totusi lipita de sol, sunt ca niste morbide cadavre care urla de durere.
Tac si ma uit si eu ca o nebuna in ochii celor care urla de disperare si imi spun.. la naiba, doar si eu sunt in aceasi lume si tot ce pot sa fac este sa privesc neputincioasa la nedreptate, ura, incarcerare.
Libertate? Hmm... din pacate oricum ar fi nu exista pe Pamant liberate.
Si ma provoaca la nebunie continua, ma cheama la pierderea sufletului, dar nu, eu rezist si raman imuna la chemare...
Ma intreb cati mai sunt care simt aceasta durere .....
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu