Din agitatia orasului, intru pe strada plina de magie, ce parca ma astepta de o mie de ani. Inaintez incetisor, ascultand cum pasii prin zapada trosnesc si ceva ma opreste ca un zid invizibil. Ma uit in jur, iar dintr-o parte un locusor lumineaza puternic, parca m-ar chema.
Deschid usa incetisor si niste vitrine mari cu tot felul de recipiente din alama si niste capete impaiate pe tavan, imi deschid calea catre o scara veche din lemn. Curajoasa, iau hotararea sa incerc. Si urc, incercand sa ma fac nevazuta, dar muzica scartaielilor lor, imi anunta venirea.
In timp ce urc se aude din ce in ce mai aproape o muzica, cred ca e jazz, oh da Ella Fitzgerald si confirmarea apare cand deschid usa mare si impunatoare de la capatul scarilor.
Intru zgribulita si o tanara vesela imi arata calea catre o masa.
Ambientul obscur, diversitatea limbilor auzite acolo imi arata ca locul asta magic este pentru cine il zareste iar oamenii sunt alesi chiar de la intrare.
Obiectele de arta impunatoare imi fura ochii, iar fumul ce iese din tigara mea parca fuge sa prinda un loc special in camera obscura unde ma aflu.
Asezata comod intr-un fotoliu din anii 1920, parca ma aflu in acea epoca, sorbind din vinul proaspat adus, inchid ochii pentru o secunda si apoi deschizantu-i din nou, te vad langa mine , savurandu-ti trabucul preferat.
Muritorul meu favorit, zambetul tau lumineaza si cea mai intunecata camera.
Iti sarut buzele dulci- amarui de la trabuc si ma cuibaresc la pieptul tau ascultandu-ti inima pana cand timpul va fi doar inima ta.
Luna mi-a dat frau liber, tu esti muritorul ...meu.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu