Printre frunzele toamnei...

In parcul pustiu, te gasesc infasurat in frunze galbene si aramii, zambind ca un nebun la soarele care se lupta cu norii reci. Azi ti-ai luat vacanta de la trupul meu prea insingurat si m-ai lasat rece pe o banca, in timp ce tu, suflet nebun, rebel, ti-ai luat paltonul si ti-ai luat o zi libera printre frunzele moarte. Crezi ca ele sunt mai diferite decat mine ? Sunt la fel de reci, la fel de moarte si de singure... Crezi ca poti pleca cu ele pana la primavara? Mereu vrei sa pleci ... si sa ma lasi balta pe o banca intr-un parc.... si nu numai frunzele te ademenesc ... tot ce-i frumos ... dar stai, opreste-te! Nu te mai zavratii impotriva mea, ca nu am nicio vina..sunt o ratiune cu un trup si nu vreau decat sa traiesc in armonie ! Hai sa ne alaturam frumoaselor frunze cazute impreuna si sa zambim la soarele ce ne mangaie cu ultimile sale forte...
Hai sa primim si toamna in vizita, la un ceai cald si o vorba dulce sa o ademenim sa mai stea putin...

In surdina, muzica ghideaza fumul de tigara, iar eu uitandu-ma pe geam, insotesc fiecare frunza ce moare, incet , incet.... .
Privesc acest cimitir al frunzelor...ce sadici si necrofili trebuie sa fim sa ne jucam printre fiecare cadavru de frunza, inghetata si ingenunchiate pe veci pentru copacul lor. Nu seamana cu oamenii? Nu oamenii sunt niste frunze care mor si mor cate putin, pana cand ingheata pe veci, ingenunchiati maestrului Univers ? Si murim in fiecare toamna si lasam loc celorlalti sa creasca si sa moara toamna urmatoare.... Si totusi suntem fericiti cand frunzele cad...

Cutite infipte adanc in suflet....

Si ma uit indelung la fericirea ce-ti sta pe chip si sufletul tresare, la zambetul tau. M-ai sters din suflet ca pe un fisier neimportant din calculatorul tau, m-ai aruncat undeva in abisul sufletului tau si ma gandesc acum ce bine e fara mine.
Incep sa tremur din toti rarunchii si sufletul imi sangereaza, caci n-am sa te mai vad vreodata.
Ma afund in probleme neimportante dar sufletu-mi zbiara la regasirea ta. Ma gandesc si spun... acum ce pot eu sa fac ?Decat sa tac ...si sa merg .... .
Vorbesc cu tine in gandul meu caci sper ca la un moment dat sa imi raspunzi si sa imi spui : "Aici sunt iubito, aici am fost din totdeauna, nu fii trista sunt aici..."
Si eu, sadica, ma intorc mereu si mereu la cuvantul cel dintai si-mi spun ca poate si tu te gandesti la mine... dar nu, totul e doar in capul meu, numai in capul si sufletul meu.
Mila pentru mine imi starneste sila si nu ma pot gandi cum de toate lucrurile fac in asa fel incat sa aflu mereu pe aceasi cale a gandului ...la tine. Nu sunt nebuna! E imposibil, trebuie sa existe o legatura pentru ca altfel nu imi explic cum de te vad in toate chipurile de pe strada , te vad peste tot.
Am fost si am vizitat banca noastra... intr-o dupa-amiaza friguroasa. Mi-am dat seama ca oriunde merg te caut pe tine si pe oricine intalnesc nu esti tu.... Ma simt o jumatate in miscare browniana fara sens cautandu-te pe tine, jumatatea mea.
Toate prostiile cum ca oamenii invata sa iubeasca in timp ...si ca iubirea adevarata este o iluzie, sunt dovezi ale celor care nu au stiut sa o vada sau au pierdut-o intr-un mod atat de urat incat au inceput sa nege total existenta sa, sau mai rau sa improaste cu noroi acest pur sentiment doar pentru ca au fost incapabili sa o pastreze.
Imi pun fularul si castile si plec .... pe strazile pustii ale orasului in miez de noapte.... printre frunzele moarte ale toamnei......visand la reintalnirea ta, caci doar visele mi-au ramas si iubirea mea cu tentaculele iei goale, singure si reci.

Si daca....

Si daca te-as vedea chiar azi
Si daca mi-ai spune ceva..
Orice cat de mic, ceva..
Sa-mi soptesti in vis
Ca mi-ai spune ceva.
Si daca nu ma-nsel
Si ai un gand misel ?
Ca-ntr-o noapte
Sub veghea lunii,
Ai sa-mi furi inima
Si ai sa pleci cu ea ?
Si apoi ma gandesc...
Si daca...