duminică, 15 decembrie 2013

Fact

Am asteptat cu nerabdare aceasta zi in care sa pot scrie liber despre intamplarile mele emotionale, intr-un mod direct, poate putin stangaci, nu intr-o poveste intortocheata, literara chiar.

Am ajuns la o concluzie de baza si sunt sigura ca cel putin 80 % dintre voi au experimentat-o si anume ca in momentul in care ai impresia ca faci o alegere gresita sau nu stii cum sa actionezi sau sa reactionezi, dar reflectezi asupra problemei, raspunsul apare ca o luminita de la capatul tunelului.

Ma simt iluminata, ma simt ghidata si in siguranta, stiind ca lucrurile astea se intampla cu un scop. Cand esti la un pas sa iei o decizie, de care nu ai nici cea mai vaga idee ca e buna, atunci apare. Poate sa se manifeste in orice fel, fie dai de un articol de care aveai nevoie, fie vezi pe cineva care experimenteaza ceea ce ai fi experimentat tu daca ai fi luat acea decizie, samd.

Nu pot decat sa fiu recunoscatoare si sper ca cei care vor citi aceasta postare, realizeaza ca nu sunt singuri si ca poate suferintele, temerile lor sunt doar momente de nesiguranta la care trebuie sa reflecteze si sa realizeze daca nu cumva problema este a lor si nu a celor din jurul lor.

Deciziile pe cale sa le luati, sa le ganditi foarte bine si matur.

Dupa experienta asta, nu pot sa spun decat MULTUMESC!! si NAMASTE ! '

Love !

miercuri, 11 decembrie 2013

Trial de divinitate

Daca ti-as spune ca am calatorit pe un Inorogo-pegasus prin tot Universul in mai putin de 3 secunde si m-am intors pe un curcubeu si am aterizat intr-o mare de sclipici in toate culorile, m-ai crede? daca ti-as spune si ca sclipiciul avea viata si striga non-stop "iubire" , "fericire" , m-ai crede ?

Daca ti-as spune ca asa ma simt de fiecare data cand imi fuge gandul la tine, ai incerca sa simti ce simt eu ?

Daca ti-as spune ca Big Bangul este creat din iubire, m-ai crede ? Big Bang-ul suntem noi, prin iubire.

Realitatea este distorsionata ca o calatorie psychedelica sau percep o realitate paralela, intre ce am fost, ce sunt si toate realitatiile viitoare. 







miercuri, 20 noiembrie 2013

Viata de paianjen


Tese panza toata ziua, de pe peretele ingalbenit de timp pana pe biblioteca prafuita, alegandu-si cu grija impletitura rezistenta la socuri, vibratii, etc. Mai precaut decat un om, as zice eu, care sta 'ntr-o casa ce sta sa cada. E ca un nomad care daca este asaltat isi muta panza(casa) de colo-colo. Omul si paianjenul fac parte din acelasi regn, iar asta ar trebui sa ii faca pe oameni sa-si intoarca privirile catre modul paianjenilor de viata.Este asemanator.  Oamenii inloc sa evolueze se limiteaza la viata de paianjen, care nu vrea decat sa gaseasca un loc bun, de unde sa isi prinda prada usor sau se hraneasca cu putin sange sa supravietuiasca.Oamenii, asemenea paianjenilor se complac in situatii minimale, care nu necesita prea multa implicatie de niciun fel.(de la emotionala la fizica)


duminică, 27 octombrie 2013

Sens

Incercand sa dai sens lucrurilor din jurul tau, iti dai seama ca totul se repeta intr-un mod tare stupid, singura diferenta fiind ca totul se petrece la un an alt nivel.

Gesturile sunt singurul limbaj ce-ti spune adevarul in toata nebunia asta, ca un carusel al mortii sufletului.Ele dau un sens, aparent insa, pentru ca ratiunea care e in cautarea perpetua a sensului, identifica informatia sufletului ca un non-sens.

La ce bun sa dai sens lucrurilor in final ? Sa cauti sens in non-sens e ca si cum ai incerca sa aduci un lucru spart la forma initiala.






miercuri, 25 septembrie 2013

Filosofia viitorului.

Viitorul- secunda din momentul urmator.

Impletirea trecutului cu prezentul, naste viitorul. Viitorul legat de un alt viitor intr-un prezent ce va urma, va naste un alt viitor, care intr-un alt prezent ce va urma din viitor va naste un alt viitor ce se va lega de viitorul creat inaintea sa.
Lantul destinului este legat in trecut, prezent si viitor. Oamenii apar in prezentul potrivit, prezentului fiecaruia dintre voi, care da nastere unui viitor modificat; actiunile trecute se reflecta in prezent si viitor, iar actiunile prezente devin actiuni trecute ce se reflecta asemenea in viitor.





luni, 5 august 2013

Gol

Linistea apasatoare din apartament a fost taiata brusc de zgomotul chibirtului aprins indreptat repete catre lumanarea ce ti-o aprind tie, silueta plutitoare din holul meu....
O fractiune de secunda intorc capul cu ochii privind in gol si linistea mea interioara zguduita pana la lacrimi de prezenta ta ce o caut de ..cand ai plecat, lasandu-mi sufletul pe jumatate intunecat de realitatea morbida in care am fost aruncata brusc.
Mi-e teama, mi-e teama de golul ce l-am simtit cand ti-am vazut umbra trecand repede catre patul din care a plecat.. mi-e teama ca ai fost blocat intre cele doua lumi, in fundul prapastiei, dar totusi pe marginea sa abrupta si subreda.
Insomnia ce nu ma lasa de-o vesnicie parca, imi pune la indoiala capacitatea de a diferentia realitatea de halucinatie.
Nici drogurile nu te-au adus asa de aproape de mine cum a facut-o totusi seara asta. Poate dorinta arzatoare de a-ti vorbi si visele in care-mi apari, puse cap la cap m-au adus aici in haosul asta psihologic.
 Sa ma bucur este un gest mai mult decat egoist, dar ce sa fac....nu te aud... sunt pe partea celalalta... ar trebui sa mor a doua oara sa pot sa te aud din nou...

joi, 4 iulie 2013

Inceputul

Durere si chin, asa se numeste esenta unei note muzicale, un ocean de sentimente intr-o singura sectiune muzicala, intr-o seara petrecuta pe balconul supra aglomerat de constiinte si prea multe priviri catre cerul instelat dintr-un oras suprapoluat.

Prea multe momente de "staccato", cu dorinte de "legato", intr-un singur gand. Sunete unele peste altele, etaje intregi de imaginatie intr-o singura dorinta.

Castile, simbol contemporan al infinitului universului creat printr-un singur sunet, sunet ce creeaza un abstract al unei intregi povesti.

Frecvente inalte pe un coridor pustiu, intunecat, se impregneaza in minte, reusesc sa te alinieze si sa te conduca ca un somnambul catre propriile vise.

Cauti sa ajungi in acel loc unde constiinta universala se aliniaza in plan material, unde sufletele nu exista ci doar o mare de spirite intr-un intreg legat prin frecvente.

Muzica te insufleteste si te atrage ca intr-un vartej spre ceea ce trebuie sa fii....

Si acum incepe calatoria catre.... 

luni, 27 mai 2013

Lacat la gura

O sa vorbesc prin inspiratia si muzica altora in acest post...
Peace and Love !

http://www.youtube.com/watch?v=BS8o1OCH0OE 




duminică, 19 mai 2013

Smile :)

http://www.youtube.com/watch?v=xvlXW1khspE

Mesaje in stare delta ...

Ma gandesc la tine, imi amintesc totul de parca s-a fi intamplat ieri.

Nu stiu cum se intampla, dar desi suntem atat de departe unul de celalalt, te simt atat de aproape de mine, te simt in sufletul meu ca si cand nimic nu s-ar fi schimbat in toti acesti ani. Savurez aceste momente ca atunci cand le savuram impreuna.Zilele de atunci parca erau mai frumoase, pana si ploaia era mai tandra cu pielea mea cand te stiam langa mine, spirijinul meu, mentorul meu, eroul meu, tata...

Aceste momente sunt semne care vor sa imi arate ca timpul a trecut si ca nu mai esti aici. E acelasi sentiment pe care il ai cand ti se smulge un pansament de pe piele sau esti cusut pe viu. Odata cu tine am pierdut siguranta si linistea...odata cu tine am pierdut rutina aia pe care o iubeam, intamplator....

Adesea ma gandesc...si daca...?
Si daca... [...]

vineri, 10 mai 2013

Atemporal...


Speram sa raman puternica si sa fiu fericita pentru ce urma sa vad... dar parca rana se adanceste si durerea devine surda...din ce in ce mai patrunzatoare pe masura ce timpul trece.

Conexiunile temporale legate de ... tine si de oamenii din jurul meu imi preseaza sufletul si durerea devine claustrofobica... devine nebuna...

Speram sa merg mai departe cu capul sus si umerii drepti, speram ca tot ce a urmat dupa asta mi-a schimbat viata in bine... nu stiu, dar cand ma uit in spate, ma vad ca intr-o sfera atemporala si totul din jurul meu merge mai departe... fara mine..fara tine...

Cred ca toti suntem sfere atemporale devenite independente unele de celelalte dar urmarindu-ne treptat, treptat cum ne indepartam... fiecare pe calea sa...

Imi aprind cigareta mecanic, incerc sa imi iau gandul de la asta si sa revin la realitatea mea...



joi, 18 aprilie 2013

O umbra a trecutului meu

Adesea stau in liniste si intuneric, ascultandu-mi doar respiratia ce suna ca un cant.
Lumina Lunii imi este ca o lumanare ce ma ghideaza prin intunericul sufletului meu. Inchid ochii, respir adanc si ii deschid ascultandu-mi in continuare respiratia. Vad o umbra langa biblioteca pe care o ignor crezand ca este umbra mea miscanda de farurile unei masini. Apoi , umbra se divide in 6 si se apropie spre mine, iesind de pe pereti. Cand umbrele nasului meu si ale unei umbre aproape se ating, o recunosc si speriata ma dau un pas in spate, incercand sa imi dau seama daca nu este imaginatia mea. Trec cateva minute in care parca m-am oprit in timp si in final realizez ca nu visez, imaginatia nu imi joaca feste. Am reusit sa iau contact cu lumea nevazuta.
Incantata, speriata si curioasa,ma indrept spre umbra care arata ca o gaura neagra in univers si deodata ma vad absorbita de ea. In incercarea mea de a nu ma panica, realizez ca incearca sa imi arate ceva prin ochii ei. Ma duce in multe locuri cunoscute de amandoi si imi dau seama, ca tot ce vrea sa imi transmita este iubire. 


duminică, 10 martie 2013

Cautare de fiinta

In fiecare dimineata te trezesti mahmur de vise, iti aprinzi o tigareta in speranta ca mintea sa se abureasca asa de tare incat sa uiti ca esti treaz pe balcon la 5 dimineata asteptand sa se intample ceva.

Iti lasi trupul sa se dezmorteasca intr-o continua cautare de echilibru, mintea lasandu-se ghidata de mecanismul sau.

Te arunci in multime aproape 12 ore pe zi, sperand sa ajungi victorios si cu zambetul pe buze acasa, dar nu...ajungi mutilat ca de un fierastrau in mana unui ucigas pe urmele tale. Te asezi in patul de care nu ai avut timp de dimineata in aceleasi haine de ieri si realizezi ca nu ai timp si ca esti prea obosit.

Satul de rutina, incerci sa iti schimbi tabieturile si sa bei cafea cu mai putin zahar. Totusi niciun zambet nu se intrezareste pe figura ta.

Pleci plictisit spre job sperand sa ti se intample ceva, orice... In drum iti dai seama ca nu poti sa faci fata astazi presiunii si alegi sa te asezi pe o banca in parc.

In sfarsit simti ca faci ceva ce iese din rutina si inima iti gadila simturile cu ritmul ei marit de fericire.
Stand cu privirea in gol, inspirand adanc aer in piept, inchizi ochii pentru cateva secunde.... iar cand i-ai deschis...

[...]

marți, 15 ianuarie 2013

Analogia unui " te iubesc"

Te iubesc, o afirmatie ce cara in spinarea sa, sensul a multor iubiri de-a lungul veacurilor si totusi, cara atata tristete, lacrimi si fericire incat te gandesti daca poti sa spui ....

Te gandesti ca isi pierde sensul daca ii descarci din incarcatura grea ce-l face un ying si yang al simtirii omenesti. 

Dar nu, " te iubesc" face cat o mie de afirmatii, imagini, lacrimi, fericiri incat in final devine rostita tot mai rar in sensul sau si pe un ton serios.

Ce frumos ar fi sa auziti : " Un simplu " Te iubesc" nu e indeajuns sa cuprinda toata suferinta si iubirea mea la un loc pentru tine, nici macar un "Te ador" ..."

 Un " te iubesc" spus intr-o camera goala, fara ecou, creste presiunea tacerii dintre doi oameni ce se iubesc atat tare incat durerea tacerii lor devine fizica.

[...] 

miercuri, 9 ianuarie 2013

Dreaming

Cuz i'm always dreaming... and my imagination is not necessarily a lie ...

http://www.youtube.com/watch?v=vCwEk6_-vAw

Enjoy!