duminică, 12 februarie 2012
Felinare
Pe strada pustie din oraselul iubirii, un felinar obosit, imi lumineaza calea. Pe pietrele inghetate pasesc, ca pe cuie arse, imi duc drumul incetisor si calculat. Ma opresc la o bifurcatie de drumuri, iar in viscolul puternic ce abia ma lasa sa vad, parca imi apar doua siluete , una pe fiecare drum . Ambele imi soptesc cu vantul sa le aleg pe ele, dar obosita si ametita de gandurile-mi proprii, ma uit in spatele meu si nu vad niciun om, imi intorc capul , iar siluetele au disparut. Raman in bataia vantului gandindu-ma la copilul Lunii, gandindu-ma el ce ar face ? Ce drum ar alege.
Frigul ma indeamna totusi sa nu mai stau pe ganduri si sa aleg unul dintre aceste drumuri. Cand ma indrept spre cel ales , felinarul cade spargandu-se cu putere de pietrele inghetate , blocandu-mi calea , aproape ma loveste. Incep sa plang de frica si aleg celalalt drum, brusc ma cuprinde o caldura si simt o liniste si un sentiment de siguranta incredibil. Pregatita sa ies de pe straduta aleasa, ma uit inapoi dupa felinarul zdrobit, dar era chiar in spatele meu, imi lumina calea, imi pazea umbra.
Ma uit la el, gandindu-ma daca ma ajuta sau doar asteapta momentul potrivit sa ma arunce in intunericul sau. In acel moment, imi arata capatul strazii, unde ma astepta o umbra, mica si cocosata.... brusc ma simt increzatoare si ma indrept catre umbra care se dezvaluie din ce in ce mai mult.
Ma opresc in dreptul sau, felinarul parca tremura de emotie si brusc de sub hainele inchise la culoare ies niste maini mari cu unghii mari si murdare si cu o forta inimaginabila imi strang mana , cerandu-si scuze si ma azvarle pe hornul unei case vechi, uitate de vreme.
Ajung in casa parasita si speriata incep sa caut o iesire, dar incredibil, nu exista nicio iesire, sunt ca intr-o cutie cu chibrituri iar eu sunt o furnica.
Fara speranta incep sa analizez casa parasita si gasesc o oglinda pe jumatate sparta, ma uit in ea, si in spatele meu vad reflexia unui fluture de marimea mea.
Speriata ma intorc si vad defapt un om-fluture.... Nu imi venea sa cred ca sunt treaza, incercam sa ma mint spunandu-mi ca sunt intr-un vis, dar omul - fluture, nu astepta nicio secunda si intinzand mainile catre mine incet imi arata palmele, iar pe palmele sale erau scrijelite simbolurile elementelor apa, aer, foc, pamant.
Iar cand bratele sale se incolacira in jurul meu, brusc peretii casei se prabusesc si ridicandu-ma la cer alaturi de el, vad casa , felinarul si omul- umbra transformandu-se in cenusa si se imprastie alaturi de viscolul de sub noi.
Dupa amalgamul de emotii...imi pierd cunostiinta pe valurile vantului...
[to be continued]
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu