Asteptand fulgii de nea ....

Obraji rosi, ochi inlacrimati de frig si Luna in miezul noptii. Asa pleaca mica fetita in cautarea fulgilor de nea... Merge peste tot si asteapta minunea aceasta a naturii in noaptea mortii sufletului ei.
In sufletul fierbinte de durere cauta fulgii de nea, care sa se topeasca pe el, in cimitirul de la coltul ratiunii. Dorinta e mare, eternitatea e departe, asteapta mesaje de dincolo.
Un fulg de nea se pregateste sa o viziteze, iar rabdarea micii copile a Lunii cedeaza, incet, incet. Abia asteapta sa se piarda in multimea de fulgi, in final devenind si ea cu ei, un fulg plutitor pe aripile atmosferei, inchizand ciclul ninsorii si devenind mocirla, iar atunci sa se faca zi din nou, din zi sa fie tot zi, caci acesta -i cantul sufletului sau, pierdut printre crucile vechi ale cimitirului in care numai o cruce o recunoaste. Si Luna varsa a ei lacrima, intr-un fulg caci copilul Lunii a adormit, iar din cenusa sa, o fiinta speciala se va inchina, din nou, Lunii si Pamantului etern.
Si apoi se va face primavara...