Defibrilatoare va rog....

Da, ati inteles bine, copilul Lunii are nevoie de defibrilatoare. Inima ei nu se mai aude, pulsul abia se mai simte, sufletul ei sta langa trupul sau, visand la Luna, iar ea devenind din ce in ce mai rece.
Expeditia fatala, catre regasirea sufletului a starnit o ura nebuna intr-o persoana din partea cealalta a lumii, care intr-un final a comis o crima din dragoste. A omorat sufletul cu tot cu imbratisarile si iubirea ce o dadea.
Si singurul gand al copilului lunii nu este decat un gand efemer. Ea moare, dar gandurile sale sunt in cu totul alta parte.
Langa ea sta scris cu cerneala invizibila, pe un pergament rupt in bucatele : "Copil zgarcit, copil urat, nu meriti nici un cant./ Nu meriti nici iubirea mea, / Nici imbratisarea mea. / Dispari din ochii mei, / Un simplu muritor,/ Caci viata mea -i aici, / Si nu acolo. / Te dispretuiesc,/ Am profitat de iubirea ta, / Acum pleaca pe veci, / Ca nu vei fi a mea !

Aceasta incantatie, spusa cu cea mai mare ura, aproape a omorat copilul, ramas fara iubire, asa ca , zacand pe trotuarul umed, negru, luminat de lumina Lunii, strig catre tine, suflet meschin, defibrilatoarele , te rog !

Incredible ...

Ce incantare, ce splendid, esti cea mai frumoasa iluzie de pana acum! Ce fac este inutil caci calea mea spre tine este gravata in destin, ma apropii din ce in ce mai tare. Inima mea pulseaza din ce in ce mai tare.... esti ca o "Morgan le Fay" si tot ce pot face este sa ma obisnuiesc cu existenta ta.
Simt jocul dintre noi, ca la o petrecere regala, cu masti, intr-un palat mare, iar ochii nu tradeaza niciodata iubirea.
Si esti o iluzie.... o superba, incantatoare, iluzie...
Hm.... dar daca, printr-o intamplare nebuneasca a zodiilor, a destinului si a legii porcariei universale, ne intalnim , puf si luna si stelele, vorbesc pentru noi, iar noi doi ne privim prin ochii marii si ne vorbim prin sunetul muzicii, iar mainile le impreunam fara un cuvant , si pornim la drum pana cand totul se va destrama?

Copilul Lunii fuge la Sighisoara...

Dupa seri si zile in care Copilul Lunii nu a reusit altceva decat sa isi miste trupul de ici pe colo, a luat hotararea suprema sa plece la Sighisoara sau macar sa viseze la plecarea sa.
Sa se plimbe printre strazile inguste, sa se intoarca in timp, sa simta mirosul vinului fiert din carciuma de langa biserica, sa vegheze in noptile pustii de Decembrie asupra orasului alaturi de Luna.
Sa auzi tobosarul cetatii cantand la ivirea zorilor, zgribulit si obosit, sa simti miroul iernii si sa te intorci in camera cu miros de mucegai si tigari si sa te trantesti in pat sa iti spui, singur, La multi ani! a mai trecut un revelion ......

Self levels

Self levels

Asteptand fulgii de nea ....

Obraji rosi, ochi inlacrimati de frig si Luna in miezul noptii. Asa pleaca mica fetita in cautarea fulgilor de nea... Merge peste tot si asteapta minunea aceasta a naturii in noaptea mortii sufletului ei.
In sufletul fierbinte de durere cauta fulgii de nea, care sa se topeasca pe el, in cimitirul de la coltul ratiunii. Dorinta e mare, eternitatea e departe, asteapta mesaje de dincolo.
Un fulg de nea se pregateste sa o viziteze, iar rabdarea micii copile a Lunii cedeaza, incet, incet. Abia asteapta sa se piarda in multimea de fulgi, in final devenind si ea cu ei, un fulg plutitor pe aripile atmosferei, inchizand ciclul ninsorii si devenind mocirla, iar atunci sa se faca zi din nou, din zi sa fie tot zi, caci acesta -i cantul sufletului sau, pierdut printre crucile vechi ale cimitirului in care numai o cruce o recunoaste. Si Luna varsa a ei lacrima, intr-un fulg caci copilul Lunii a adormit, iar din cenusa sa, o fiinta speciala se va inchina, din nou, Lunii si Pamantului etern.
Si apoi se va face primavara...

Raspuns

" Am sa raspund tutror care ma intreaba de ce fumez : Fumez pentru ca asa pot pastra memoria tatalui meu vie " ( Si nu, nu e o scuza !! )

Acuzare...

Singurul motiv pentru care poti sa acuzi copilul Lunii este ca ii pasa prea mult, dar nu poti sa o acuzi de dispret, ignoranta si ura, dar viciile obisnuite ale umanului, o ating pe aceasta mica suferinda, care se cufunda in durerea ei, incercand sa o amorteasca cu orice pret.
Cumplit este modul in care denatureaza lucrurile, cumplita este dragostea neimpartasita, veninul ignorantei o cuprinde si ii provoaca intr-un final ura.
Luna, sprijinul ei, e pe punctul de a ceda presiunii, lanturile echilibrului sunt in pragul de a fi rupte si ce urmeaza ? Iadul ?
Copil al Lunii, revino-ti si vino langa lac diseara sa privesti Luna, si sa te incarci cu energia ei. Vino, caci ea te va astepta acolo, linistita si tacuta, mereu pentru tine. Acesta este leacul tau...
O iubire efemera, nu poate decat sa te inraiasca si mai rau. Cel pe care-l iubesti, nu este decat un muritor si nu stie ca si el poate deveni un copil al Lunii impreuna cu tine. In jurul sau roiesc pacatele si esenta binelui din rau este prea neimportanta pentru el, un simplu muritor.
E frig,dar desculta vei putea sa te apropii de mine, asa ca indura, indura, si vino la mine...

Enigma

Tu,
Muritorule,
Ai putea sa iubesti,
Niciodata sa parasesti,
Pe acest copil,
Cu suflet ranit,
Pentru o eternitate?

Luna,
V-ar veghea,
Si v-ar cununa,
In urba intunecata.
Iar preotul va fi
Muzica dintre voi doi.

Si stelele-ar dansa
Intr-un ritual
In care iubirea voastra,
Toata,
N-ar mai fi o boala mintala
Ci o binecuvantare.

Sometimes

Sometimes i wonder why in the name of what you want i am doing here ?

Suflet meschin

Ce suflet meschin ar putea face asa ceva ? Ah ce naiva poti sa fii, copil al Lunii sa te incurci cu muritori plini de rautate si ura...
Ce suflete pot avea oamenii astia sa faca atata rau ? Si cel mai rau e ca de fiecare data cei care sunt prea buni patesc lucrurile cele mai dureroase.
Copil al Lunii, nu plange, nu ai de ales decat sa te confrunti cu ei, cu cei care nu fac decat rau........
Inchisa in castelul sufletului vei fi protejata pentru eternitate. Nu stiu cum sa-ti mai alin durerea si sa fac lacrimile fierbinti sa taca si sa nu-ti mai arda obrazul. Iti vreau zambetul inapoi, visator si indragostit de Luna.
Nu pot sa cred ca spui ca nu exista dragoste, refuz sa cred ca tu ai putea sa crezi asta... refuz, categoric ! Nu-ti pierde speranta fata dulce caci toate se vor razvratii, o viata intreaga ai de indurat, mitocanii si alte cele. Energia Lunii traieste prin tine, nu poti sa te lasi pagubasa acum, mai ai de indurat plata cea mare a umanului. Si taci, indura ca asta ti-a fost scris pe pergamentul destinului.Asa inveti ca tot acolo sus, ti-e locul.
As vrea sa stii ca nimeni nu va suporta iubirea ta decat un astru. Niciun un om nu va putea sa fie capabil sa primeasca iubirea ta, atat de clara, pura si plina de mister.
Acum plangi si recapata-ti puterea, caci Luna te asteapta din nou veghind la tine.

Raspuns in astral....

Si ce ciudat, nu ? Cum se schimba lucrurile .... Si stele soptesc si barfesc...
Ai monopol asupra sufletului sau si ma gandesc mereu cum ar fi daca... daca ai stii secretul copilului lunii, daca ai stii ce se ascunde dupa curiozitatea lui.
Mereu viseaza si in mijloc de noapte intreaba Luna, de ce al ei Luceafar este asa de tacut.
Ce naiva trebuie sa fie sa creada ca o fie asa pentru tot restul vietii.... a fost doar un puseu de fericire, o raza mica de lumina, care probabil se va stinge ca un bec consumat.
O declaratie de dragoste aruncata undeva, pentru un ideal feminin, o face sa se creada iubita si placuta, dar e prea naiva !! Cum sa crezi ca aproape un necunoscut sa nutreasca interes cand are tot ce vrea la nas ?
Se pare ca micul copil, prea visator, va avea din nou de indurat crunta,brutala realitate, singura ei prietena ramanand Luna, enigmatica Luna ce o cheama mereu langa ea, la intregirea marelui Univers.
Tu, rastalmacitor de suflete, de ce taci ? Ce june esti tu ? Sa lasi o copila sa astepte atat de mult glasul tau suav si placut ? Stii ca esti medicamentul ei ? Ma indreb oare daca-i stii cat de mult asteapta leacul asta ?Cat de mult ii pasa si iubeste....
Si tu ramai pasiv, dar ea tot te asteapta....

Rasarit ....

O scanteie, ma tine treaza de atata vreme, incat nu stiu ce sa spun, ce sa cred, ce sa simt.
Iar incerc sa sparg zidul si sa patrund in hora vietii, dar mi-e frica, mi-e tare tare frica.
Astept verdictul, rabdarea abia mai sta in balamale, trecutul vine peste mine cu invataturile lui, dar nu mai vreau tristete, vreau iubire, amestecata cu arome de destin si cu foc etern.
Deschide usa sufletului, copil al lunii si lasa fericirea sa intre cu lumina si sa zambesti pana simti ca zbori !
Te face sa visezi, din ce in ce mai mult, te face sa zambesti. Chimia nu se lasa pagubasa si isi spune cuvantul, va apropiati din ce in ce mai tare. Hai curaj, nu musca ! Iubeste...

Stare e branza

Cand e prea mult e prea mult .. si ...basta.

Inconstienta actiunii..

Cand faci ceva, oricat de neinsemnat aparent, intr-o alta parte apare si reactiunea. Nu depinde decat de tine sa stii daca vrei sa accepti asta sau nu. Niciodata nu vei putea sa faci numai bine, dar daca iti pasa cine va simti consecintele actiunilor tale, atunci nu o face.
Nepasarea poate sa imi spuna multe despre un om, de cele mai multe ori as vrea sa evit oamenii de genul asta si imi pare rau ca aflu prea tarziu ca m-am intalnit cu ei.
Am spus-o si o mai repet inca o data : Urasc lasii, urasc oamenii care nu au forta sa isi recunoasca greselile si nu au curaj sa spuna ce au de spus. Nu suport oamenii care se razgandesc de un miliard de ori si nu suport mai ales atunci cand vin si fac ravagii apoi pleaca ca si cand nu s-ar fi intamplat nimic.
Sunt profund dezamagita de cei care nu sunt pot sa accepte ca sunt oameni si ca si ei gresesc din cand in cand si mai mult de atat, urasc pe cei carora, atunci cand le pui adevarul in fata, adevarul brutal, intorc spatele si eventual te ranesc. Singurul lucru pe care pot sa il mai spun ..este ..decat... rusine !

Frustrare

Ma intreb, oare, un om cat de mult poate sa sufere sa ajunga sa discute singur in fata unei camasi ? Ma intreb cum de un om poate sa isi arate ostilitatea in fata semenilor sai in asa fel incat durerea sa sa ne faca pe toti sa urlam ?
Cand pleci de langa cei ce te iubesc, mereu lasi o pata mare, pe suflet, in haine, mereu lasi loc gol, rece, o rana deschisa si multe amintiri.
Simti cum te umfli de durere si explodezi cand stii ca orice ai incerca sa faci, nu poti intoarce timpul inapoi, esti un incababil emotional si tot ce poti sa faci e sa iti pastrezi rabdarea si sa accepti consecintele.
Ce plati karmice trebuie sa desavarseasca un om ca sa ajunga sa simta durerea pana in maduva oaselor si sa simta o durere continua, fara inceput si fara sfarsit ?
Te uiti la ceas ca un descreierat asteptand ora aceea fatidica in care ai sa dormi si ai sa te simti atat de amortit si absorbit de dorinta de a te gasi in vis incat durerea ramane in surdina.
Ma uit la mama, in fiecare zi, cum sufera ca si cand si-ar fi pierdut jumatate din corp. Ma uit la tristetea ei si imi spun, de ce oare trebuie omul sa indure asemenea dureri ? Ma uit la femeile batrane, mereu triste si bosumflate si acum stiu de ce sunt asa. Viata le-a aratat de foarte multe ori ca sa zambesti e doar pentru copii ... Dar stai putin ? De ce trebuie sa privim totul atat de tragic si dureros ? Nu pot sa inteleg, ori sunt eu prea naiva, cum de trebuie sa fii mereu asa de trist? Zambesc de fiecare data cand am ocazia, dar imi dau seama ca incerc sa umplu un gol pe care nu-l voi mai putea umple vreodata decat cu pseudofericire.
E frumos sa te indragostesti, inteleg sentimentul pe deplin, dar de ce uneori nu e reciproc ? De ce oamenii se despart ? De ce ajung in acel punct critic in care totul a devenit moarte.... si apoi sa roiesti ca un cretin, consumandu-ti energia, intalnind altceva, o alta etapa, o alta poveste ... De ce trebuie sa fim doar etape ? De ce nu putem sa iubim si atat ? Cred ca sunt prea naiva, nu stiu ce caut aici .....

Printre frunzele toamnei...

In parcul pustiu, te gasesc infasurat in frunze galbene si aramii, zambind ca un nebun la soarele care se lupta cu norii reci. Azi ti-ai luat vacanta de la trupul meu prea insingurat si m-ai lasat rece pe o banca, in timp ce tu, suflet nebun, rebel, ti-ai luat paltonul si ti-ai luat o zi libera printre frunzele moarte. Crezi ca ele sunt mai diferite decat mine ? Sunt la fel de reci, la fel de moarte si de singure... Crezi ca poti pleca cu ele pana la primavara? Mereu vrei sa pleci ... si sa ma lasi balta pe o banca intr-un parc.... si nu numai frunzele te ademenesc ... tot ce-i frumos ... dar stai, opreste-te! Nu te mai zavratii impotriva mea, ca nu am nicio vina..sunt o ratiune cu un trup si nu vreau decat sa traiesc in armonie ! Hai sa ne alaturam frumoaselor frunze cazute impreuna si sa zambim la soarele ce ne mangaie cu ultimile sale forte...
Hai sa primim si toamna in vizita, la un ceai cald si o vorba dulce sa o ademenim sa mai stea putin...

In surdina, muzica ghideaza fumul de tigara, iar eu uitandu-ma pe geam, insotesc fiecare frunza ce moare, incet , incet.... .
Privesc acest cimitir al frunzelor...ce sadici si necrofili trebuie sa fim sa ne jucam printre fiecare cadavru de frunza, inghetata si ingenunchiate pe veci pentru copacul lor. Nu seamana cu oamenii? Nu oamenii sunt niste frunze care mor si mor cate putin, pana cand ingheata pe veci, ingenunchiati maestrului Univers ? Si murim in fiecare toamna si lasam loc celorlalti sa creasca si sa moara toamna urmatoare.... Si totusi suntem fericiti cand frunzele cad...

Cutite infipte adanc in suflet....

Si ma uit indelung la fericirea ce-ti sta pe chip si sufletul tresare, la zambetul tau. M-ai sters din suflet ca pe un fisier neimportant din calculatorul tau, m-ai aruncat undeva in abisul sufletului tau si ma gandesc acum ce bine e fara mine.
Incep sa tremur din toti rarunchii si sufletul imi sangereaza, caci n-am sa te mai vad vreodata.
Ma afund in probleme neimportante dar sufletu-mi zbiara la regasirea ta. Ma gandesc si spun... acum ce pot eu sa fac ?Decat sa tac ...si sa merg .... .
Vorbesc cu tine in gandul meu caci sper ca la un moment dat sa imi raspunzi si sa imi spui : "Aici sunt iubito, aici am fost din totdeauna, nu fii trista sunt aici..."
Si eu, sadica, ma intorc mereu si mereu la cuvantul cel dintai si-mi spun ca poate si tu te gandesti la mine... dar nu, totul e doar in capul meu, numai in capul si sufletul meu.
Mila pentru mine imi starneste sila si nu ma pot gandi cum de toate lucrurile fac in asa fel incat sa aflu mereu pe aceasi cale a gandului ...la tine. Nu sunt nebuna! E imposibil, trebuie sa existe o legatura pentru ca altfel nu imi explic cum de te vad in toate chipurile de pe strada , te vad peste tot.
Am fost si am vizitat banca noastra... intr-o dupa-amiaza friguroasa. Mi-am dat seama ca oriunde merg te caut pe tine si pe oricine intalnesc nu esti tu.... Ma simt o jumatate in miscare browniana fara sens cautandu-te pe tine, jumatatea mea.
Toate prostiile cum ca oamenii invata sa iubeasca in timp ...si ca iubirea adevarata este o iluzie, sunt dovezi ale celor care nu au stiut sa o vada sau au pierdut-o intr-un mod atat de urat incat au inceput sa nege total existenta sa, sau mai rau sa improaste cu noroi acest pur sentiment doar pentru ca au fost incapabili sa o pastreze.
Imi pun fularul si castile si plec .... pe strazile pustii ale orasului in miez de noapte.... printre frunzele moarte ale toamnei......visand la reintalnirea ta, caci doar visele mi-au ramas si iubirea mea cu tentaculele iei goale, singure si reci.

Si daca....

Si daca te-as vedea chiar azi
Si daca mi-ai spune ceva..
Orice cat de mic, ceva..
Sa-mi soptesti in vis
Ca mi-ai spune ceva.
Si daca nu ma-nsel
Si ai un gand misel ?
Ca-ntr-o noapte
Sub veghea lunii,
Ai sa-mi furi inima
Si ai sa pleci cu ea ?
Si apoi ma gandesc...
Si daca...