In parcul pustiu, te gasesc infasurat in frunze galbene si aramii, zambind ca un nebun la soarele care se lupta cu norii reci. Azi ti-ai luat vacanta de la trupul meu prea insingurat si m-ai lasat rece pe o banca, in timp ce tu, suflet nebun, rebel, ti-ai luat paltonul si ti-ai luat o zi libera printre frunzele moarte. Crezi ca ele sunt mai diferite decat mine ? Sunt la fel de reci, la fel de moarte si de singure... Crezi ca poti pleca cu ele pana la primavara? Mereu vrei sa pleci ... si sa ma lasi balta pe o banca intr-un parc.... si nu numai frunzele te ademenesc ... tot ce-i frumos ... dar stai, opreste-te! Nu te mai zavratii impotriva mea, ca nu am nicio vina..sunt o ratiune cu un trup si nu vreau decat sa traiesc in armonie ! Hai sa ne alaturam frumoaselor frunze cazute impreuna si sa zambim la soarele ce ne mangaie cu ultimile sale forte...
Hai sa primim si toamna in vizita, la un ceai cald si o vorba dulce sa o ademenim sa mai stea putin...
In surdina, muzica ghideaza fumul de tigara, iar eu uitandu-ma pe geam, insotesc fiecare frunza ce moare, incet , incet.... .
Privesc acest cimitir al frunzelor...ce sadici si necrofili trebuie sa fim sa ne jucam printre fiecare cadavru de frunza, inghetata si ingenunchiate pe veci pentru copacul lor. Nu seamana cu oamenii? Nu oamenii sunt niste frunze care mor si mor cate putin, pana cand ingheata pe veci, ingenunchiati maestrului Univers ? Si murim in fiecare toamna si lasam loc celorlalti sa creasca si sa moara toamna urmatoare.... Si totusi suntem fericiti cand frunzele cad...
Un comentariu:
foarte frumos! *_*
Trimiteți un comentariu