Cauti mirosul fericirii in cea mai adanca prapastie in care ai fi putut sa cazi. Si vrei sa iubesti un zid, o piatra sau un leu suferind. Sa iti cauti inima ranita sa o iei inapoi, este ca si cum ai incerca sa faci din ceva ireversibil, reversibil. Si-ti pierzi cumpatul, asteptand intr-o gara pustie sa vina un tren al fantomelor sa te duca de un ai plecat. Si tu, copil al Lunii, neinfricat, stii ca iti pierzi timpul cautand ceva ce nu vei mai gasi vreodata. Dar stii ca acolo undeva in viitorul palpabil, probabil intr-o camera obscura, te asteapta acel petec, acel impuls pe care l-ai cautat mereu. Poate ca momentul in care o sa privesti acei ochi si vei spune „evrika”, va fi momentul in care restul vietii tale si a sa, va fi ceva ce numai un nebun poate simti. Nu ai de unde sa stii ce poate face destinul pentru tine, dar semnele pe care le primesti, prin zilele gri cu trairi si vise ambigue sunt o mica declaratie de razboi, razboiul in care drumul tau este pecetluit cu lumanari parfumate pe o poteca intunecata in mijlocul padurii cu multe primejdii.
Nu sta si te uita la mine, terminandu-mi cea din urma tigara si sorbindu-mi cel din urma strop de cafea, asteptand sa se aseze zatul sa ma joc cu viata ! Du-te , fugi , gaseste miracolul si pastreaza-l pentru totdeuna. Rutina s-a sfarsit, e timpul pentru aventura !
Ah, nu te uita in urma, nu te uita in urma... e tot ce conteaza, altfel vei incetini si nu vei ajunge inapoi pe strada magica de unde ai plecat. Si iubeste, iubeste, caci omul imperfect este raspunsul... si palpitantul!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu