sâmbătă, 10 decembrie 2011
Suflet meschin
Ce suflet meschin ar putea face asa ceva ? Ah ce naiva poti sa fii, copil al Lunii sa te incurci cu muritori plini de rautate si ura...
Ce suflete pot avea oamenii astia sa faca atata rau ? Si cel mai rau e ca de fiecare data cei care sunt prea buni patesc lucrurile cele mai dureroase.
Copil al Lunii, nu plange, nu ai de ales decat sa te confrunti cu ei, cu cei care nu fac decat rau........
Inchisa in castelul sufletului vei fi protejata pentru eternitate. Nu stiu cum sa-ti mai alin durerea si sa fac lacrimile fierbinti sa taca si sa nu-ti mai arda obrazul. Iti vreau zambetul inapoi, visator si indragostit de Luna.
Nu pot sa cred ca spui ca nu exista dragoste, refuz sa cred ca tu ai putea sa crezi asta... refuz, categoric ! Nu-ti pierde speranta fata dulce caci toate se vor razvratii, o viata intreaga ai de indurat, mitocanii si alte cele. Energia Lunii traieste prin tine, nu poti sa te lasi pagubasa acum, mai ai de indurat plata cea mare a umanului. Si taci, indura ca asta ti-a fost scris pe pergamentul destinului.Asa inveti ca tot acolo sus, ti-e locul.
As vrea sa stii ca nimeni nu va suporta iubirea ta decat un astru. Niciun un om nu va putea sa fie capabil sa primeasca iubirea ta, atat de clara, pura si plina de mister.
Acum plangi si recapata-ti puterea, caci Luna te asteapta din nou veghind la tine.
Ce suflete pot avea oamenii astia sa faca atata rau ? Si cel mai rau e ca de fiecare data cei care sunt prea buni patesc lucrurile cele mai dureroase.
Copil al Lunii, nu plange, nu ai de ales decat sa te confrunti cu ei, cu cei care nu fac decat rau........
Inchisa in castelul sufletului vei fi protejata pentru eternitate. Nu stiu cum sa-ti mai alin durerea si sa fac lacrimile fierbinti sa taca si sa nu-ti mai arda obrazul. Iti vreau zambetul inapoi, visator si indragostit de Luna.
Nu pot sa cred ca spui ca nu exista dragoste, refuz sa cred ca tu ai putea sa crezi asta... refuz, categoric ! Nu-ti pierde speranta fata dulce caci toate se vor razvratii, o viata intreaga ai de indurat, mitocanii si alte cele. Energia Lunii traieste prin tine, nu poti sa te lasi pagubasa acum, mai ai de indurat plata cea mare a umanului. Si taci, indura ca asta ti-a fost scris pe pergamentul destinului.Asa inveti ca tot acolo sus, ti-e locul.
As vrea sa stii ca nimeni nu va suporta iubirea ta decat un astru. Niciun un om nu va putea sa fie capabil sa primeasca iubirea ta, atat de clara, pura si plina de mister.
Acum plangi si recapata-ti puterea, caci Luna te asteapta din nou veghind la tine.
vineri, 9 decembrie 2011
Raspuns in astral....
Si ce ciudat, nu ? Cum se schimba lucrurile .... Si stele soptesc si barfesc...
Ai monopol asupra sufletului sau si ma gandesc mereu cum ar fi daca... daca ai stii secretul copilului lunii, daca ai stii ce se ascunde dupa curiozitatea lui.
Mereu viseaza si in mijloc de noapte intreaba Luna, de ce al ei Luceafar este asa de tacut.
Ce naiva trebuie sa fie sa creada ca o fie asa pentru tot restul vietii.... a fost doar un puseu de fericire, o raza mica de lumina, care probabil se va stinge ca un bec consumat.
O declaratie de dragoste aruncata undeva, pentru un ideal feminin, o face sa se creada iubita si placuta, dar e prea naiva !! Cum sa crezi ca aproape un necunoscut sa nutreasca interes cand are tot ce vrea la nas ?
Se pare ca micul copil, prea visator, va avea din nou de indurat crunta,brutala realitate, singura ei prietena ramanand Luna, enigmatica Luna ce o cheama mereu langa ea, la intregirea marelui Univers.
Tu, rastalmacitor de suflete, de ce taci ? Ce june esti tu ? Sa lasi o copila sa astepte atat de mult glasul tau suav si placut ? Stii ca esti medicamentul ei ? Ma indreb oare daca-i stii cat de mult asteapta leacul asta ?Cat de mult ii pasa si iubeste....
Si tu ramai pasiv, dar ea tot te asteapta....
miercuri, 7 decembrie 2011
Rasarit ....
O scanteie, ma tine treaza de atata vreme, incat nu stiu ce sa spun, ce sa cred, ce sa simt.
Iar incerc sa sparg zidul si sa patrund in hora vietii, dar mi-e frica, mi-e tare tare frica.
Astept verdictul, rabdarea abia mai sta in balamale, trecutul vine peste mine cu invataturile lui, dar nu mai vreau tristete, vreau iubire, amestecata cu arome de destin si cu foc etern.
Deschide usa sufletului, copil al lunii si lasa fericirea sa intre cu lumina si sa zambesti pana simti ca zbori !
Te face sa visezi, din ce in ce mai mult, te face sa zambesti. Chimia nu se lasa pagubasa si isi spune cuvantul, va apropiati din ce in ce mai tare. Hai curaj, nu musca ! Iubeste...
Iar incerc sa sparg zidul si sa patrund in hora vietii, dar mi-e frica, mi-e tare tare frica.
Astept verdictul, rabdarea abia mai sta in balamale, trecutul vine peste mine cu invataturile lui, dar nu mai vreau tristete, vreau iubire, amestecata cu arome de destin si cu foc etern.
Deschide usa sufletului, copil al lunii si lasa fericirea sa intre cu lumina si sa zambesti pana simti ca zbori !
Te face sa visezi, din ce in ce mai mult, te face sa zambesti. Chimia nu se lasa pagubasa si isi spune cuvantul, va apropiati din ce in ce mai tare. Hai curaj, nu musca ! Iubeste...
marți, 6 decembrie 2011
sâmbătă, 3 decembrie 2011
Inconstienta actiunii..
Cand faci ceva, oricat de neinsemnat aparent, intr-o alta parte apare si reactiunea. Nu depinde decat de tine sa stii daca vrei sa accepti asta sau nu. Niciodata nu vei putea sa faci numai bine, dar daca iti pasa cine va simti consecintele actiunilor tale, atunci nu o face.
Nepasarea poate sa imi spuna multe despre un om, de cele mai multe ori as vrea sa evit oamenii de genul asta si imi pare rau ca aflu prea tarziu ca m-am intalnit cu ei.
Am spus-o si o mai repet inca o data : Urasc lasii, urasc oamenii care nu au forta sa isi recunoasca greselile si nu au curaj sa spuna ce au de spus. Nu suport oamenii care se razgandesc de un miliard de ori si nu suport mai ales atunci cand vin si fac ravagii apoi pleaca ca si cand nu s-ar fi intamplat nimic.
Sunt profund dezamagita de cei care nu sunt pot sa accepte ca sunt oameni si ca si ei gresesc din cand in cand si mai mult de atat, urasc pe cei carora, atunci cand le pui adevarul in fata, adevarul brutal, intorc spatele si eventual te ranesc. Singurul lucru pe care pot sa il mai spun ..este ..decat... rusine !
Nepasarea poate sa imi spuna multe despre un om, de cele mai multe ori as vrea sa evit oamenii de genul asta si imi pare rau ca aflu prea tarziu ca m-am intalnit cu ei.
Am spus-o si o mai repet inca o data : Urasc lasii, urasc oamenii care nu au forta sa isi recunoasca greselile si nu au curaj sa spuna ce au de spus. Nu suport oamenii care se razgandesc de un miliard de ori si nu suport mai ales atunci cand vin si fac ravagii apoi pleaca ca si cand nu s-ar fi intamplat nimic.
Sunt profund dezamagita de cei care nu sunt pot sa accepte ca sunt oameni si ca si ei gresesc din cand in cand si mai mult de atat, urasc pe cei carora, atunci cand le pui adevarul in fata, adevarul brutal, intorc spatele si eventual te ranesc. Singurul lucru pe care pot sa il mai spun ..este ..decat... rusine !
vineri, 2 decembrie 2011
Frustrare
Ma intreb, oare, un om cat de mult poate sa sufere sa ajunga sa discute singur in fata unei camasi ? Ma intreb cum de un om poate sa isi arate ostilitatea in fata semenilor sai in asa fel incat durerea sa sa ne faca pe toti sa urlam ?
Cand pleci de langa cei ce te iubesc, mereu lasi o pata mare, pe suflet, in haine, mereu lasi loc gol, rece, o rana deschisa si multe amintiri.
Simti cum te umfli de durere si explodezi cand stii ca orice ai incerca sa faci, nu poti intoarce timpul inapoi, esti un incababil emotional si tot ce poti sa faci e sa iti pastrezi rabdarea si sa accepti consecintele.
Ce plati karmice trebuie sa desavarseasca un om ca sa ajunga sa simta durerea pana in maduva oaselor si sa simta o durere continua, fara inceput si fara sfarsit ?
Te uiti la ceas ca un descreierat asteptand ora aceea fatidica in care ai sa dormi si ai sa te simti atat de amortit si absorbit de dorinta de a te gasi in vis incat durerea ramane in surdina.
Ma uit la mama, in fiecare zi, cum sufera ca si cand si-ar fi pierdut jumatate din corp. Ma uit la tristetea ei si imi spun, de ce oare trebuie omul sa indure asemenea dureri ? Ma uit la femeile batrane, mereu triste si bosumflate si acum stiu de ce sunt asa. Viata le-a aratat de foarte multe ori ca sa zambesti e doar pentru copii ... Dar stai putin ? De ce trebuie sa privim totul atat de tragic si dureros ? Nu pot sa inteleg, ori sunt eu prea naiva, cum de trebuie sa fii mereu asa de trist? Zambesc de fiecare data cand am ocazia, dar imi dau seama ca incerc sa umplu un gol pe care nu-l voi mai putea umple vreodata decat cu pseudofericire.
E frumos sa te indragostesti, inteleg sentimentul pe deplin, dar de ce uneori nu e reciproc ? De ce oamenii se despart ? De ce ajung in acel punct critic in care totul a devenit moarte.... si apoi sa roiesti ca un cretin, consumandu-ti energia, intalnind altceva, o alta etapa, o alta poveste ... De ce trebuie sa fim doar etape ? De ce nu putem sa iubim si atat ? Cred ca sunt prea naiva, nu stiu ce caut aici .....
Cand pleci de langa cei ce te iubesc, mereu lasi o pata mare, pe suflet, in haine, mereu lasi loc gol, rece, o rana deschisa si multe amintiri.
Simti cum te umfli de durere si explodezi cand stii ca orice ai incerca sa faci, nu poti intoarce timpul inapoi, esti un incababil emotional si tot ce poti sa faci e sa iti pastrezi rabdarea si sa accepti consecintele.
Ce plati karmice trebuie sa desavarseasca un om ca sa ajunga sa simta durerea pana in maduva oaselor si sa simta o durere continua, fara inceput si fara sfarsit ?
Te uiti la ceas ca un descreierat asteptand ora aceea fatidica in care ai sa dormi si ai sa te simti atat de amortit si absorbit de dorinta de a te gasi in vis incat durerea ramane in surdina.
Ma uit la mama, in fiecare zi, cum sufera ca si cand si-ar fi pierdut jumatate din corp. Ma uit la tristetea ei si imi spun, de ce oare trebuie omul sa indure asemenea dureri ? Ma uit la femeile batrane, mereu triste si bosumflate si acum stiu de ce sunt asa. Viata le-a aratat de foarte multe ori ca sa zambesti e doar pentru copii ... Dar stai putin ? De ce trebuie sa privim totul atat de tragic si dureros ? Nu pot sa inteleg, ori sunt eu prea naiva, cum de trebuie sa fii mereu asa de trist? Zambesc de fiecare data cand am ocazia, dar imi dau seama ca incerc sa umplu un gol pe care nu-l voi mai putea umple vreodata decat cu pseudofericire.
E frumos sa te indragostesti, inteleg sentimentul pe deplin, dar de ce uneori nu e reciproc ? De ce oamenii se despart ? De ce ajung in acel punct critic in care totul a devenit moarte.... si apoi sa roiesti ca un cretin, consumandu-ti energia, intalnind altceva, o alta etapa, o alta poveste ... De ce trebuie sa fim doar etape ? De ce nu putem sa iubim si atat ? Cred ca sunt prea naiva, nu stiu ce caut aici .....
Abonați-vă la:
Postări (Atom)